duminică, 17 iunie 2012

Sharon Stone

Cu un IQ de 154, actrita si modelul Sharon Stone, in varsta de 53 de ani a obtinut la varsta de 15 ani o bursa scolara la Universitatea Edinbolo din Pensylvania, unde a studiat literatura creativa si artele.
Pe atunci, Sharon se autointitula "o tocilara uratica". A invatat sa vorbeasca si sa mearga la 10 luni, la 5 ani era in clasa a -2-a, la 15 ani a fost transferata la liceu la Universitatea Edinbolo.
Este, fara indoiala, vedeta de la Hollywood cea mai inzestrata din punct de vedere intelectual.

Akrit Jaswal

Cu un IQ de 146 a fost desemnat cel ami intelugent copil din India, tara cu peste 1 miliadr de locuitori. Akrit a intrat in atentia publica in 2000, cand a realizat prima operatie chirurgicala. Avea doar 7 ani, iar pacienta lui, o fetita de 8 ani suferise arsuri grave la una din maini, astfel ca degetele sale erau lipite unul de celalalt. Desi Akrit nu avea cunostinte medicale, a reusit sa-i desprinda degetele astfel ca fetita si-a putut folosi mana din nou.

Stephen W. Hawking

Cu un IQ masurat la 160, el este cel care a spus intr-un iterviu acordat celor de la MS NBC a "cei care se lauda cu IQ-ul lor sunt niste ratati". Desi are un IQ ridicat, Hawking a invatat sa citeasca abia la varsta de 8 ani, cand a si intrat la Oxford. A fost diagnosticat cu ALS sau boala  Lon Gehrig la varsta de 21 de ani. Pe vremea ceea, medicii l-au anuntat ca nu mai are mult de trait, astfel ca el s-a casatorit si a facut 3 copii.
Este considerat una dintre cele mai sclipitoare minti ale planetei si continua si astazi sa lucreze ca fizician, teoretician al originii universului, precum si ca cosmolog. Este profesor la catedra de matematica la Cambridge.

Paul Allen

Cu un IQ de 160, acesta este cofondatorul Microsoft si a obtinut la testul de inteligenta cu 10 puncte ami mult decat vechiul sau partener de afaceri, Bill Gates. Paul Allen, in varsta de 58 de ani, este unul dintre cei mai bogati oameni din lume cu o avere estimata la 13,5 mld de dolari in 2010. Allen a demisionat de la Microsoft in noi 2000, dar inca mai detine peste 100 de milioane de actiuni ale companiei.

Bobby Fisher

Avand un IQ de 180, americanul a decedat in 2008, la varsta de 64 de ani. Despre acesta se spune ca avea o memorie de elefant si era considerat un adevarat geniu. La varsta de 15 ani, el a devenit cel mai tanar mare maestru la sala din lume. A castigat campionatele americane din 1963-1964. In 1972 a castigat titlul de Campion Mondial, invingandu-l pe Birs Spaaky. La vremea aceea a fost considerata o victoriea americanilor impotriva rusilor in contextul Razboiului Rece.
Bobby Fisher a murit in 2008, din  cauza unei insuficiente renale.

Marilyn vos Savant

Cu un IQ de 186, Marilyn este de profesie scriitoare si a fost considerata femeia cu cel mai mare IQ pentru 5 ani consecutivi. Marilyn von Savant este o cronicara la reviste americane, autoare, lector si dramaturg. A devenit mai cunoscuta in 1990 prin inscrierea ei in Cartea Recordurilor ca fiind femeia cu cel mai inalt punctaj IQ. Din 1986 ea a scris articole in "Ask Marilyn", o coloana duminicala in revista Parade, in care ea rezolva puzzel-uri si raspunde la intrebari din domenii variate puse de cititorii revistei.

William James Sidis

Cu un IQ de 275, acesta este considerat cel mai inteligent om care a trait vreodata. Nimeni nu a putut sa-i egaleze pana in prezent acest scor.
La vasrat de 8 ani, William si-a demonstrat talentul de viitor matematician , dezvoltand un nou tabel de logaritmi bazat pe numarul 12, iar un an mai tarziu a sustinut o prelegere in cadrul Universitatii de la Harvard.